marți, 1 martie 2016

COMUNICATUL nr. 5 din 17.02.2016

Grupul pentru România (GpR) susţine LEGEA COJOCARU privind construcţia economiei democratice.
GpR consideră că oligarhizarea şi înstrăinarea capitalului naţional reprezintă cele mai mari ameninţări la adresa siguranţei naţionale a poporului român. Continuarea acestor două procese va avea ca efect disoluţia şi, în final, distrugerea României.
Singura soluţie reală pentru oprirea dezastrului şi reaşezarea poporului român pe calea bunăstării şi demnităţii constă în democratizarea şi românizarea capitalului, prin mecanismul juridic şi financiar care face obiectul proiectului de lege privind construcţia economiei democratice, cunoscut sub denumirea de Legea Cojocaru.
GpR consideră că adoptarea şi punerea în practică a prevederilor Legii Cojocaru nu pot fi realizate decât printr-o mare mişcare naţională de eliberare a României de sub dominaţia oligarhiei care a pus stăpânire pe ţară în ultimul sfert de veac . În contextul geopolitic actual, o astfel de mişcare de eliberare naţională poate reuşi numai dacă ea se va conecta cu mişcările de aceiaşi natură care se nasc în acest moment în ţările din jurul nostru.
În cadrul reuniunii lor din data de 17 februarie 2016, membrii Grupului pentru România au continuat dezbaterea proiectului de lege privind construcţia economiei democratice, elaborat de domnul Constantin COJOCARU, doctor în economie, membru fondator al Grupului.
În susţinerea proiectului său, domnul Cojocaru a făcut următoarele precizări:
1. În ultimii 26 de ani, în România, prin marile hoţii numite „privatizări”, „retrocedări” şi „despăgubiri”, a fost construită o economie oligarhică, de tip neocolonial, în care cea mai mare parte a capitalului a ajuns în proprietatea unei minorităţi, formată din politicieni şi camarila acestora, în cea mai mare parte străini.
2. Economia oligarhică de tip neocolonial este o economie bolnavă, care produce puţină valoare adăugată, aceasta fiind însuşită, în cea mai mare parte, de către oligarhi, şi transformată în bunuri de huzur sau transferată în afara ţării, marea masă a populaţiei fiind condamnată să trăiască din salarii şi pensii de mizerie, lăsată fără nici o şansă de a face economii, a investi, a crea noi capacităţi de producţie şi locuri de muncă.
3. Grupurile de interese transnaţionale au ajuns să controleze aproape 90% din capitalul utilizat, în prezent, în România, în ciuda faptului că investiţiile făcute de străini în ultimii 26 de ani nu reprezintă nici 1% din totalul învestiţiilor realizate în această perioadă.
4. Aproape toate resursele naturale ale României sunt exploatate de corporaţii private străine, care realizează profituri uriaşe din această activitate.
5. Aproape jumătate din terenurile arabile ale ţării au ajuns în propriatatea străinilor.
6. În anul 2014, PIB-ul României a fost egal cu 150 miliarde de euro. Din această sumă, oligarhii, noii proprietari ai capitalului românesc, şi-au însuşit, sub formă de profituri, peste 90 miliarde de euro, adică peste 60% din PIB, în timp ce în ţările dezvoltate ale lumii - SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Japonia etc - ponderea profiturilor în totalul PIB-ului este de 25-30%.
Din cele 90 miliarde de euro profituri, au fost declarate şi impozitate mai puţin de 30 de miliarde, restul, de peste 60 de miliarde de euro, nu au fost declarate şi impozitate, cea mai mare parte a lor fiind transferate în afara ţării.
7. În anul 2014, salariul mediu al românilor a fost de 385 euro pe lună, în timp ce salariul mediu al elveţienilor a fost de peste 5.000 de euro pe lună. În România, remunerarea muncii, adică valoarea salariilor şi pensiilor, în anul 2014, s-a ridicat la suma de 35 miliarde de euro, mai puţin de 25% din PIB, în timp ce, în ţările dezvoltate ale Europei acest raport este de peste 50%.
8. România a ajuns ţara cu cea mai ridicată rată a sărăciei din toate cele 28 de state ale Uniunii Europene. La polul opus, cu cea mai mică rată a sărăciei, se află Cehia, ţară, fostă comunistă, ca şi România, dar care, în 1992, a adoptat şi pus în practică o lege a privatizării aproape identică cu aceea prevăzută de „Varianta Cojocaru”, publicată în România la începutul anului 1990, respinsă, însă, de guvernanţii români.
9 Din cauza sărăciei, a lipsei locurilor de muncă, aproape jumătate din populaţia activă a României a părăsit ţara. Consecinţele sunt acelea că mii de familii de români au fost destrămate, că mii de copii au ajuns pradă traficului de droguri şi de carne vie, mulţi se sinucid de dorul părinţilor, că natalitatea a scăzut le cote fără precedent în istorie. Aşa se face că numărul locuitorilor României a scăzut de la 23,2 milioane, în 1989, la sub 20 milioane, în prezent, scădere, de asemenea, fără precedent în istoria poporului român.
Noile generaţii de români, neavând nici o perspectivă să se realizeze profesional în ţară, învaţă carte cu gândul la plecarea în străinătate.
10. Goana după îmbogăţire, prin însuşirea de capital, cu ajutorul căruia să se poată însuşi cât mai mari profituri, prin orice mijloace şi cu orice preţ, a generat şi generează o corupţie generalizată, care distruge valorile civilizaţiei româneşti.
11. Oligarhizarea şi înstrăinarea capitalului naţional reprezintă cele mai mari ameninţări la adresa siguranţei naţionale a poporului român. Continuarea acestor două procese va avea ca efect disoluţia şi, în final, distrugerea României.
12. Singura soluţie reală pentru oprirea dezastrului şi reaşezarea poporului român pe calea bunăstării şi demnităţii constă în democratizarea şi românizarea capitalului, prin mecanismul juridic şi financiar care face obiectul proiectul de lege privind construcţia economiei democratice, cunoscut sub denumirea de Legea Cojocaru.
13. Proiectul de lege prevede constituirea unui Fond Naţional de Capital Distributiv (FNCD), care va fi alimentat, în principal, prin impozitarea progrescivă a marilor averi, „agonisite”, în ultimii 26 de ani, prin hoţiile numite „privatizări”, „retrocedări”, „despăgubiri”. Plus cele făcute prin acte de corupţie.
Impozitul progresiv pe marile averi va fi astfel stabilit încât să se asigure colectarea la FNCD a cel puţin 20% din PIB-ul României. Luând în considerare valoarea actuală a PIB-ului, care este de 150 miliarde de euro, rezultă că, în primul an de aplicare a legii, la FNCD ar putea fi colectată suma de 30 miliarde de euro, adică o treime din cele 90 miliarde de euro care, în prezent, sunt însuşite de proprietarii capitalului. Proprietarilor de capital le vor rămâne 60 miliarde de euro, 40% din PIB, mult mai mult decât le rămâne proprietarilor de capital din Elveţia, de exemplu.
Pe lângă cele 30 miliarde de euro colectate în FNCD, este de aşteptat ca cetăţenii români să mai economisească şi ei cel puţin 10% din PIB, adică alte 15 miliarde de euro, în total, un capital în valoare de 45 miliarde de euro, în primul an de aplicare a legii.
14. Cu o rată de economisire de 30% din PIB, România ar putea înregistra o creştere economică de cel puţin 10% pe an, care ne va ajuta să reducem decalajele care ne despart de ţările dezvoltate ale Europei. Am mai avut o astfel de creştere economică, în cei 25 de ani anteriori anului 1989, iar China a cunoscut a astfel de creştere economică pentru aproape 4 decenii consecutive.
PIB-ul României pe cap de locuitor ar putea creşte de la 8.000 euro, cât este în prezent, la peste 20.000 de euro, în anul 2026, şi la peste 50.000 de euro, în anul 2036, cu mult peste media UE de la acea dată, Nu trebuie să uităm că, în ţările dezvoltate ale lumii, creşterea economică este de 1-2% pe an.
În mod corespunzător, salariul mediu ar putea creşte de la 400 de euro pe lună, cât este în prezent, la peste 1.200 de euro, în anul 2026, şi la peste 3.000 de euro, în anul 2036.
Vor creşte, în mod corespunzător, şi pensiile şi veniturile bugetului public naţional.
15. Proiectul de lege prevede ca sumele colectate în FNCD să fie utilizate astfel:
a) 80%, pentru împroprietărirea cu capital productiv a cetăţenilor ţării;
b) 20%, pentru crearea de capital public, administrat de stat, în beneficiul tuturor românilor.
16. În primii 10 ani de aplicare a legii, fiecare român major va primi de la FNCD suma de 20.000 de euro, pe care o va putea folosi pentru cumpărarea de capital productiv: terenuri, construcţii, maşini, utilaje, echipamente etc.
În aceşti 10 ani, la FNCD ar putea fi colectată suma de 600 miliarde de euro, din care 80%, adică 480 miliarde de euro, va putea fi folosită pentru împroprietărirea fiecărui cetăţen major al ţării cu capital productiv, în valoare de 20.000 de euro.
Dacă împărţim cele 480 miliarde de euro la 20.000 de euro, rezultă cifra de 24 milioane de potenţiali împroprietăriţi, un număr mult mai mare decât numărul românilor care au, acum, 18 ani, plus cei care vor împlini această vârstă, în următorii 10 ani.
17. Evident, cele 20.000 de euro nu pot fi acordate tuturor, în acelaşi timp.
În primul an de aplicare a legii, la FNCD va fi colectată suma de 30 miliarde de euro, din care va fi disponibilă pentru împroprietărire suma de 24 de miliarde de euro (80%). Asta înseamnă că vor putea primi cele 20.000 de euro un număr de 1,2 milioane de români, care vor fi selectaţi prin concursuri de proiecte, organizate conform metodologiei utilizate la accesarea fondurilor europene.
În al doilea an, PIB-ul fiind mai mare, va fi mai mare şi numărul celor care vor primi cele 20.000 de euro.
18. În primii 10 ani de aplicare a legii, va fi acumulat un capital nou, în valoare de de circa 900 de miliarde de euro, care se va adăuga celui existent, acesta având o valoare de 350 miliarde de euro.
Toate cele 900 de miliarde de euro vor intra în MICA proprietate a ROMÂNILOR.
18. Se va schimba TOTAL structura proprietăţii asupra capitalului utilizat în România Mici proprietari, ROMÂNI, vor deţine în proprietate peste 70% din capitalul utilizat pe teritoriul României.
Nu vor mai exista OLIHARHI. Oligarhii sunt cei îmbogăţiţi pe căi necinstite care foloses bogăţia pentru a acapara, prin CORUPŢIE, şi puterea politică (statul), pe care o folosesc ca să fure şi mai mult din avuţia creată de cei mulţi şi cinstiţi. Vor exista oameni bogaţi, dar nu şi oligarhi. Marea majoritate a capitalului nu va mai fi deţinută de oligari (5% din români şi câteva sute de corporaţii străine), ci de CLASA MIJLOCIE, formată din ROMÂNI, creată prin acţiunea de împroprietărire, care va cuprinde circa 70% dintre cetăţenii ţării, şi va deţine 70% din capital, în proprietate privată.
Vom avea o pătură subţire de români bogaţi, îmbogăţiţi prin merite, nu prin hoţie. Vom avea şi o pătură subţire de români săraci, formată din cei certaţi cu munca. Marea majoritate a românilor vor forma clasa mijlocie a societăţii, familii de oameni înstăriţi, care vor câştiga venituri atât din muncă, salarii, cât şi din capital.
19. Se va schimba TOTAL regimul politic al societăţii. Deţinând puterea economică, clasa mijlocie va deţine şi puterea politică, va controla statul şi îşi va impune şi propriile valori morale: munca, cinstea, omenia etc.
20. România va deveni o ţară FĂRĂ CORUPŢIE. Dispărând corupătorii, vor dispare şi corupţii.
17 februarie 2016.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu